Tipărire

Detoxifierea rinichilor

detoxifiere rinichi

Continui subiectul detoxifierii, abordând unele dintre cele mai importante organe ale organismului uman și anume rinichii.

Prin rinichi se elimină deșeurile metabolice și unele medicamente, mai ales analgezicele care pot fi extrem de dăunătoare pentru aceste organe. Din această serie fac parte aspirina, fenacetina și acetaminofen.

Rinichii trebuie curățați zilnic prin consumul unor cantități suficiente de lichide, fie apă filtrată sau sucuri de fructe proaspete și sucuri de legume (de preferat organice).

Ceaiul de pătrunjel este excelent pentru întărirea funcției rinichilor.

Pentru cei care au tendința de a reține lichidele, pepenele verde este un foarte bun diuretic. Două dimineți pe săptămână, sa va lua ca diuretic, sucul de la o lămâie diluat în apă filtrată caldă (citricele nu ar trebui să fie folosite mai mult de 2 zile pe săptămână, deoarece afectează metabolismul calciu-fosfor).

Ceaiul de coada-calului poate fi, de asemenea, foarte util în curățirea rinichilor.

O salată cu efect diuretic poate fi făcută prin combinarea verzei și cepei (tocate) cu usturoi zdrobit, pătrunjel și cu plante precum salvie, chimen și boabe de ienupăr. Acest amestec se acoperă cu apă foarte fierbinte filtrată și se astupă cu un capac, timp de 10 minute. Se scurge lichidul care poate fi utilizat ca bază pentru supe sau cereale, iar legumele, peste care se pune zeama unei lămâi, se vor consuma ca atare sau amestecate cu alte salate. În bolile renale, aportul de proteine, trebuie să fie limitat.